Schitul Acoperământul Maicii Domnului – Oneaga

Schitul Acoperământul Maicii Domnului – Oneaga, se află situat în partea de sud-vest a judeţului Botoşani. Istoria acestui schit începe în secolul al XVIII-lea, odată cu stabilirea pe aceste meleaguri a unor sihaştri ruşi. A fost ctitorit de familia boierului Cristescu, pe moşia acesteia, în anul 1780. Biserica a avut hramul Sf.M.Mc.Gheorghe. În anul 1862, printr-o ordonanţă domnească, schitul a fost desfiinţat. La baza acestei acţiuni se pare că a stat cununia necanonică între Gheorghe Cristescu şi verişoara sa, fiica lui D.Mavrocordat.
[Gradient]
Clopotnita bisericii Onega

Biserica a fost desfăcută şi transportată în localitatea Vânători, comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani. A mai rămas doar piciorul Sfintei Mese. Vieţuitorii au primit permisiunea de a rămâne în vatra schitului  până la plecarea lor din această lume.
Dintre aceştia, monahul Veniamin Constantinescu a mers în obştea Sihăstriei Voronei.
În anul 1995, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel s-a pus piatra de temelie la o nouă biserică, acţiune iniţiată de ieromonahul Pimen Chirilă, din obştea mănăstirii Sihăstria Voronei. Construcţia a durat până în anul 1999, când a avut loc şi sfinţirea bisericii pe data de 1 octombrie.

Biserica schitului are planul în formă de cruce, cu o turlă pe naos şi două turle mai mici pe absidele laterale. Este făcută din cărămidă, tencuită cu praf de marmură.
Catapeteasma este realizată din stejar sculptat la fel cu iconostasul şi
strana Maicii Domnului. Biserica este înzestrată cu trei policandre făcute din coarne de cerb.
La intrare are un pridvor deschis, sprijinit pe patru coloane.
În prezent, schitul Acoperământul Maicii Domnului este sub ascultarea directă a  mănăstirii Sihăstria Voronei.