Sfântul cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei – 5 ani de la proclamare şi canonizare

"Drept urmare, având în vedere viaţa sfântă şi neprihănită, darul rugăciunii neîncetate, iubirea faţă de aproapele, săvârşirea de minuni în timpul vieţii şi recunoscând lucrarea harului dumnezeiesc în acest cuvios iubitor de Dumnezeu, urmând rânduielile dumnezeieştilor Părinţi dinaintea noastră şi chemând în ajutorul nostru harul Preasfintei Treimi, hotărâm: de acum înainte şi în veci, cuviosul Onufrie de la Sihăstria Voronei să fie numărat între sfinţii Bisericii, să fie pomenit şi cinstit cu cântări de laudă. Poruncim, de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viaţa, slujba şi icoana sfântului să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii ortodocşi." (Extras din Tomosul sinodal de canonizare a cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei, Bucureşti, 5 iulie 2005).
De-a lungul timpului, trairea monahala a fost văzută ca o raritate cuprinsă invariabil între două limite de neîmpăcat. Pe de o parte, cel ce vrea să ducă o astfel de viaţă, trebuie să părasească definitiv lumea, cu toate păcatele sale, cu toate plăcerile si înşelăciunile ei şi să se retragă în singurătate, în pustiu, în păduri sau în mănăstire şi să împlinească singur poruncile evanghelice. Pe de altă parte, creştinul care vrea să ducă o viaţă călugărească declară că doreşte să împlinească, cu mai multă atenţie, învăţătura Evangheliei, centrată pe iubirea de Hristos şi de aproapele; să aplice, adică, un maximalism creştin, care înseamnă angajare spre mântuirea propriului suflet, ca şi ale altora, lupta între părăsire şi angajare, între singurătate şi viaţa de obşte, între a se retrage din lume şi a aparţine şi a participa la viaţa comunităţii bisericeşti.
Pentru monah, totul se petrece aici, jos, şi în acelaşi timp, dincolo, în Împărăţie. Toate lucrurile, în această viaţă sunt istorice, temporale: au un început şi un sfârşit. Dar monahul începe să trăiască pe cele neîncetate, veşnice. Rugăciunea sa, uniunea sa mistică cu Iubitul inimii sale nu cunoaşte oprire. Rugăciunea inimii, devenită neîncetată, face ca taina uniunii euharistice să devină o stare, ca ceva fără de sfârşit. Fără să înceteze să fie în timp, el ia totodată parte la veşnicie. Acesta este timpul liturgic, timpul transfigurat, în care istoria a fost penetrată de eternitate.
Viaţa călugărului e o judecată pentru lume. Această viaţă ascunsă cu Hristos în Dumnezeu va fi descoperită în slavă la venirea Domnului (cf. Coloseni 3,4). E o taină care se săvârşeşte sub ochii nostri.
Ontologic, monahul rămâne nădejdea umanităţii. Într-o lume care afirmă ideologii umaniste gata să creeze iaduri, monahul descoperă măsura omului adevarat: e omul îndumnezeit, sfinţit, chip al lui Dumnezeu. E omul îngeresc, de care vorbea sfântul Ioan Scararul: “Îngerii sunt lumina pentru călugari, iar viaţa monahală e lumina pentru toţi oamenii”. Monahul e cel ce vede "fără să vadă", care cunoaşte "fără să cunoască", dar care descoperă slava omului îndumnezeit şi a Împărăţiei lui Dumnezeu.
 Mănăstirile noastre, adevărate vetre de evlavie străbună, sunt aşezate în câmpii, în munţi sau pe colinele dulci ale pământului românesc. Biserica Ortodoxă Română a avut în monahismul românesc o puternică făclie de luminare a credincioşilor români, de răspândire a Evangheliei, de afirmare a valorilor noastre naţionale, de iubire şi de dragoste între oameni.
Mănăstirea Sihăstria Voronei a găzduit în ziua de 9 septembrie 2005 un eveniment deosebit – proclamarea oficială a canonizării sfântului  cuvios Onufrie; mănăstire deosebit de importantă pentru plaiurile botoşănene, deoarece reprezintă o vatră de isihasm, de sihăstrie românească, adică de rugăciune, de îmbinare a culturii cu spiritualitatea, dar şi pentru că păstrează cu evlavie singurul sfânt cu moaşte de pe meleagurile botoşănene.
În această vatră sihăstrească a venit ca frate tânăr de mănăstire, la vârsta de 14 ani neîmpliniţi, în duminica Tomii a anului 1928, din Tocilenii Botoşaniului, vrednicul de pomenire PF Teoctist, şi sub preşedinţia lui, în şedinţa Sfântului Sinod din data de 5 iulie 2005, a fost trecut în rândul sfinţilor din calendar, cuviosul părinte Onufrie de la Sihăstria Voronei.
Deşi canonizat la începutul verii anului 2005, atât părinţii cât şi bunicii celor veniţi la marea sărbătoare la mănăstirea Sihăstria Voronei, au avut vreme de mai bine de 100 de ani, mare evlavie la acest nevoitor al ţinutului botoşanilor, şi asta pentru că din faptele cele bune ale vieţii cuviosului nu au lipsit nevoinţa pustnicească, smerenia, desăvârşita ascultare, tăcerea şi neîncetata rugăciune. "Prin sfântul Onufrie, se întăreşte credinţa şi în acelaşi timp se întăreşte  comuniunea inter şi panortodoxă. Avem o concentrare de evlavie, de cinstire a sfinţilor şi prin aceasta contribuim la întărirea credinţei ortodoxe, a comuniunii noastre bisericeşti, dar şi a comuniunii noastre româneşti, pentru că poporul iubind sfinţii, se adună din toate părţile ţării, iar hramurile bisericilor şi mănăstirilor noastre contribuie la întărirea comuniunii şi frăţietăţii ortodoxe româneşti." (PF Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în cuvântul rostit  la proclamarea canonizării sfântului Onufrie).
 Prea Fericitul întru adormire Teoctist, în cuvântul rostit la proclamarea canonizării sfântului Onufrie, afirma că în acea perioadă a anului 1928, se făceau rugăciuni citindu-se acatistul sfântului, şi procesiune cu sfintele sale moaşte în ziua descoperirii lor - 9 mai 1846 -  cu ocolirea bisericii în cântări şi în glasul clopotelor. Din nefericire, acatistul s-a pierdut în vâltoarea evenimentelor petrecute în secolul al XX-lea, dar s-a păstrat troparul datat 10 iulie 1867. Tot în cadrul aceleiaşi cuvântări, PF Teoctist spunea: ”un sfânt nu este rupt de noi. Nu trebuie să ne imaginăm dobândirea sfinţeniei ca o altă personalitate, ci aceeaşi personalitate, dar plină numai de bine, de adevăr, de frumos în viaţa omului. Acesta este omul sfânt, care a făcut voia lui Dumnezeu în toată viaţa lui, şi când a fost în necaz şi când i-a fost bine. Este omul lui Dumnezeu, un om ca noi toţi, dar care a ţinut în viaţa lui calea şi legătura cu Hristos şi cu învăţătura Lui.”
Aşadar, cu voia lui Bunului Dumnezeu, în Moldova voievodului Ştefan, alături de sfânta cuviosă Parascheva, sfântul Ioan Iacob de la Neamţ şi de sfânta Teodora de la Sihla, sfântul cuvios Onufrie va purta de grijă, atât credincioşilor moldoveni încercaţi poate de prea multe necazuri, cât şi credincioşilor din întreaga ţară. Călugări şi mireni, copleşiţi de suferinţe, dureri ori căldură sufletească, se apleacă peste capacul raclei, în care se odihnesc sfintele moaşte. Ele ocrotesc respiraţia oricărei fiinţe care păşeşte pragul mănăstirii noastre.
Harul rugăciunilor călugărilor dintotdeauna îl chemăm de fiecare dată la otpustul Sfintei Liturghii, ca şi al tuturor celorlalte slujbe: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, şi ale sfântului Onufrie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Noi, obştea mănăstirii vă invităm şi vă aşteptăm cu drag la această sărbătoare, nu numai a noastră celor din zona Voronei ci şi a tot ţinutului botoşănean.

Ierom. Calinic Gavril
Mănăstirea “Buna Vestire şi Sf. Cuvios Onufrie” Sihăstria Voronei