Sf. Cuvios Onufrie

ctitorul duhovnicesc al Sihăstriei Voronei

Între numeroşii părinţi care au sfinţit pământul în jurul mănăstirii noastre, se află la loc de cinste Sf. Cuvios  ONUFRIE, considerat cel mai mare [Gradient]
Sf. cuvios Onufrie
sihastru de pe meleaguri botoşănene, care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea şi-a legat numele de mânăstirea Sihăstria Voronei. Viaţa Sf. Cuv. Onufrie  are o deosebită valoare spirituală pentru noi, deoarece este viaţa unui părinte al vremurilor moderne şi care a trăit nu departe de  zilele noastre ca şi Părinţii din vechime, în duhul isihast al rugăciunii. Printr-o viaţă aleasă, închinată în întregime lui Dumnezeu, petrecută în nevoinţă şi neîncetată rugăciune, Sf. Cuvios Onufrie s-a arătat vas ales al Duhului Sfânt, numărându-se în rîndurile marilor nevoitori ai secolului al XVIII-lea din Moldova, alături de Sf. Paisie de la Neamţ, duhovnicul şi prietenul său, Sf. Vasile de la Poiana Mărului şi alţi trăitori rămaşi necunoscuţi.
Onufrie, este nume creştin care înseamnă cel mereu fericit. Este intermediar greco-slav, de origine egipteană.
Sf. Cuvios Onufrie s-a născut în Rusia în jurul anului 1700. Deşi de neam nobil, a fost guvernator al unei provincii, auzind de renumele unor mari pustnici din ţinuturile Moldovei, a lăsat familia, onoarea şi patria sa, în jurul anului 1749 şi a venit în această ţară.
După 15 ani de ucenicie, timp în care a deprins viaţa monahicească în diferite  mănăstiri, unde s-a cunoscut cu Sf. Vasile de la Poiana Mărului şi Sf. Paisie Velicicovski,  s-a retras în pustia codrilor Voronei, din anul 1764, nevoindu-se departe de ochii lumii timp de 25 de ani.
În peştera sa a copiat  mai multe manuscrise filocalice, ale unor autori ca: Sf. Isaac Sirul, Ioan Carpatinul, Nichita Stithatul, Calist şi Ignatie Xantopol, Sf. Simeon Noul Teolog, Nil Sinaitul, Grigorie Palama. Unele din aceste manuscrise au fost găsite la mănăstirea Rila – Bulgaria.
Prin acestea el s-a arătat următor dreptei credinţe a Sf. Părinţi ai Bisericii şi râvnitor în a urma pilda vieţii lor.
Între faptele cele bune ale vieţii Sf. Cuvios Onufrie nu au lipsit: nevoinţa pustnicească, smerenia, desăvârşita ascultare şi neîncetata rugăciune.
Sf. Onufrie este cel care postea câte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în Postul Mare, într-o peşteră din malul Bahluiului , nu departe de izvoare, afundată în codri şi sihlişuri nepătrunse până atunci. Mânca după apusul soarelui, iar noaptea aţipea pe scaun până la două sau trei ore. Şi atât de mult a crescut în viaţa duhovnicească, încât toţi se foloseau de trăirea lui şi îi cereau să se roage pentru ei, ajungând făcător de minuni încă din viaţă.
Sf. Onufrie era  înţelept în cuvânt, blând şi cunoştea mai mult decât toţi, ispitele vrăjmaşului. Cea mai aleasă faptă a lui era neîncetata rugăciune pe care în puţină vreme o deprinsese în chip desăvârşit. În obştea schitului Sihăstria nu era în acea vreme un lucrător al rugăciunii lui Iisus mai iscusit ca smeritul schimonah Onufrie. Dobândise încă şi darul lacrimilor şi cu darul lui Hristos avea mare bucurie şi mângâiere duhovnicească. Însă despre toate acestea nu vorbea nimănui. Astfel, numele lui se făcuse cunoscut peste tot. [Gradient]
Adormirea Sf. cuvios Onufrie

Darurile cele bogate ale Sf. Onufrie, se pot oglindi în cuvinte ca acestea: "Vasul cel de lut în care a vegheat duhul cuviosului, a fost învrednicit de Atoateştiutorul cu daruri alese. Pentru toţi credincioşii care şi-au plecat şi îşi pleacă genunchii cu pietate în faţa sfintelor moaşte, viaţa cuviosului este o carte deschisă de îndrumare şi de zidire creştinească; pentru cuvioşii monahi, cuviosul Onufrie este chip al blândeţii şi al smereniei; pentru cucernicii credincioşi este îndemn la pietate, la lepădare de sine, la viaţă curată. Podoabele sufletului său şi vredniciile care i-au încununat viaţa, au înălţat pe cei care au alergat la racla din mânăstirea Sihăstria Voronei, pe cei care se războiesc cu ispitele şi deşertăciunile".
Este considerat ctitorul duhovnicesc al Sihăstriei Voronei, a cărui obşte a povăţuit-o cu multă înţelepciune, pe mulţi călugări folosind cu pilda vieţii sale curate.
Când Sf. Paisie a venit din Muntele Athos în anul 1763, l-a aflat pe Sf. Onufrie în Moldova , la mănăstirea Dragomirna. Între cei doi se va realiza o strînsă prietenie duhovnicească, Sf. Paisie fiindu-i duhovnic Sf. Onufrie şi se   vizitau adesea pentru cuvinte de folos, spun părinţii din vechime. Totodată a primit din mâna acestuia schima cea mare la mănăstirea Dragomirna, în anul 1774.
Apoi săvârşind călătoria acestei vieţi şi cunoscând dinainte ceasul morţii sale, şi-a dat fericitul său suflet în braţele lui Hristos, în primăvara anului 1789, la 29 martie, la vârsta de 89 de ani şi a fost îngropat în livada schitului sub un măr, în zilele sărbătorii Învierii Domnului, după ce a fost împărtăşit de  preotul din satul Tudora, sat aflat la 8 km. prin pădure, şi cel mai aproape de coliba Cuviosului, adus prin minune dumnezeiască la el. Iată cum s-a întâmplat aceasta : se păstrează predanie din părinţi, că după slujba Sfintei Învieri din anul 1789, preotul N.Gheorghiu, din satul Tudora, s-a dus acasă, a mâncat şi voia să se odihnească. Atunci i s-a arătat un înger care i-a spus : ” Părinte, ai stat la masă, dar robul lui Dumnezeu Onufrie stă să moară. Ia cu tine Sfânta Împărtăşanie şi merinde şi du-te curând la dânsul ”. Iar preotul a spus: "Nu ştiu unde este". Iar îngerul a spus : "Te va duce calul". Preotul a spus preotesei aceste cuvinte şi ea a pregătit cele necesare, punându-i-le pe cal, care mergea singur, condus de o mână nevăzută, iar preotul urma cu Sfintele Taine. Ajungând la coliba sfântului Onufrie,  l-a aflat foarte slăbit. După ce l-a împărtăşit, acesta a mâncat puţin şi s-a întărit. Apoi bătrânul cere să fie condus la Sihăstrie, unde după puţină vreme a adormit dându-şi obştescul sfârşit, şi a fost îngropat de călugării de la schitul Oneaga. Acel preot, mai târziu s-a făcut şi el călugăr. Aceste fapte sunt confirmate de învăţătorul Gh.D.Vasiliu din satul Tudora  un strănepot al preotului Gheorghiu, în anul 1943.  
[Gradient]
Sfinţii Onufrie şi Pisie
După un oarecare timp, s-au arătat mai multe semne, văzute de mulţi: lumânări arzând, glasuri cântând, iar trei călugări de la schitul Lacuri (Deleni-Iaşi), plecând spre Vorona au rătăcit prin păduri şi înnoptând la apa Bahluiului au fost călăuziţi de o lumină până la coliba cuviosului. Doi paznici ai vitelor mănăstirii Vorona, s-au dus cu ele şi prin poiana unde era mormântul cuviosului. Unul dintre ei aprinzându-şi luleaua, a şezut pe mormânt, în timp ce, cel de-al doilea îl certa, să nu facă acest lucru, căci aici se fac minuni, dar acela în loc de respect a hulit. Atunci, din văzduh, l-a lovit o palmă peste cap, încât i-a sărit luleaua şi gâtul i s-a sucit rămânând şi mut. L-au dus la mănăstire şi după multe rugăciuni, s-a însănătoşit.
În iarna anului  1846 domnitorul Moldovei - Mihail Sturdza -  făcând o vânătoare în pădurile Voronei, ajunge până la Sihăstrie, unde întâmplător găseşte în zăpadă, la rădăcina unui măr aflat în dreapta bisericii, un fruct mare, frumos şi în perfectă stare de conservare. Luându-l, îl duce la Curte, dându-l unei fiice bolnave de epilepsie, care mâncându-l, s-a făcut sănătoasă. Văzând această minune săvârşită în familia sa, domnitorul a revenit la Vorona  pe 9 mai acelaşi an şi a dat poruncă să se facă drum larg până acolo, să meargă să vadă moaştele sfântului – căci călugării bătrâni şi un vătaf bătrân i-au adus la cunoştinţă că la rădăcina acelui măr se află îngropat Sf. Onufrie, a cărui viaţă o povestesc Domnitorului cu deamănuntul. Moaştele au fost deshumate din poruncă domnească  şi aşezate cu cinste în altarul mănăstirii Vorona până în anul 1856, când au fost mutate în altarul bisericii Buna Vestire a schitului Sihăstria Voronei.
Evlavia populară l-a consacrat drept sfânt imediat după adormirea sa întru Domnul, călugării schitului Sihăstriei alcătuind un acatist şi tropar în cinstea cuviosului, înainte de anul 1867.
Multe minuni s-au făcut şi mulţi oameni s-au vindecat la racla cu sfintele sale moaşte, atît în vechime cît şi în zilele noastre.
Sfîntul Sinod al BOR, în şedinţa din 6 iulie 2005, a hotărît trecerea Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei în rîndul sfinţilor, cu data de prăznuire pe 9 septembrie, întemeiată pe argumente canonice, istorice şi pastoral – misionare cu referire la:
Ortodoxia credinţei -  Cuviosul Onufrie de la Sihăstria Voronei  a fost ucenic al Sf. Paisie de la Neamţ şi următor al dreptei credinţe, mărturisită de părinţii filocalici, parte ale căror lucrări, în manuscris, le-a copiat cu multă râvnă şi smerenie călugărescă;
Sfinţenia vieţii – dovedită prin nevoinţe ascetice în cei 15 ani de mănăstire şi 25 de ani de vieţuire pustnicească, îmbrăcând totodată şi schima cea mare;
Fapte minunate din timpul vieţii şi după moarte până în zilele noastre.
Cinstirea lui ca sfânt încă din viaţa pământească şi venerarea moaştelor sale. [Gradient]
Racla Sf. cuvios Onufrie

Ultimul parastas al Cuv. Onufrie a fost săvârşit pe data de 7 septembrie 2005 la „el” acasă, de PS Ioachim Băcăuanul Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul Arhiereu Vicar al Episcopiei Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, la umbra mărului ce a vegheat mormântul cuviosului.
La sfârşitul slujbei osemintele schimonahului Onufrie s-au aşezat într-o frumoasă raclă de argint.
Proclamarea solemnă a canonizării Sf. Onufrie a avut loc pe  9 septembrie la mănăstirea întemeiată de el – Sihăstria Voronei, pe care a iubit-o atât de mult, în prezenţa Prea Fericitului Teoctist Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, al Înalt Prea Sfinţitului Daniel Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alţi ierarhi membri ai Sfântului Sinod, a delegaţiei Înalt Prea Sfinţitului Onufrie de Cernăuţi – Ucraina şi a unui număr impresionant de credincioşi.