Vieţuitori

Pustnicul Ioan – venit de la mănăstirea Neamţ cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi(1803 – 1842), în jurul anului 1810, care a avut drept locuinţă chilia părăsită a pustnicului Onufrie. Era din ţinutul Poltava, dintr-o familie nobilă. Auzind de stareţul Paisie , în jurul anului 1785 şi-a părăsit ţara şi a venit la mănăstirea Neamţ, în Moldova. A trăit o viaţă minunată, în rugăciune, asceză şi ascultare, avînd sprijin întru aceasta pe înaintaşul său, a cărui chilie o ocupa. A avut un sfîrşit la fel de minunat, ca şi viaţa sa, căci trupul lui a fost răpit în chip miraculos şi nimeni nu l-a mai aflat.

Ieromonahul Casian Frunză, din mănăstirea Sihăstria-Neamţ, îşi aminteşte de o discuţie avută prin anul 1925 cu bătrânul preot – în vremea aceea avea 90 de ani – al satului Oneaga-Botoşani. Acesta i-a povestit despre o minune care se întâmplase în primii ani ai preoţiei sale. Într-o noapte a văzut o lumină stranie la fereastră şi a auzit o voce puternică şi poruncitoare: „Ia Sfintele Taine şi mergi la peştera Sihăstriei ca să-l împărtăşeşti pe pustnicul Ioan, care te aşteaptă!”. Înspăimântat, preotul crezu că este o amăgire, dar lumina nu dispărea. Atunci s-a sculat, a luat Sfintele Taine şi a plecat spre peşteră, care se afla la o distanţă de mai bine de 3 km prin pădure deasă. Când a pătruns în peşteră, o voce stinsă i-a spus: „Părinte, nu te teme de nimic! Vino şi împărtăşeşte-mă, căci trebuie să părăsesc această lume”. După ce l-a împărtăşit, preotul l-a întrebat pe călugărul Ioan de unde era de fel şi de când trăia în pădurea Vorona. Acesta i-a răspuns că era din regiunea Poltava, dintr-o familie de nobili şi că în tinereţea sa studiase mult. Apoi, auzind vorbindu-se de stareţul Paisie, îşi părăsise ţara şi venise la Neamţ, către anul 1785. După anul 1810, se retrăsese în pădurile Voronei, unde trăiau şi alţi sihaştri. Acolo s-a luptat timp de peste 50 de ani. Ioan i-a mulţumit preotului şi i-a promis că se va ruga pentru el Sfintei Treimi. Trei zile mai târziu, preotul a urcat din nou în peşteră. A găsit cărţile şi locul în care zăcuse Ioan, dar călugărul nu mai era. Trupul lui fusese răpit în chip miraculos, şi nimeni nu l-a mai văzut.

Ieroschimonahul Veniamin Constantinescu - În anul 1917 a trecut la cele veşnice în Sihăstria Voronei, ieroschimonahul Veniamin Constantinescu, venit de la schitul Oneaga, care a petrecut în această pustietate a codrului până la vârsta de 117 de ani. Spun părinţii bătrâni, care l-au prins în viaţă, că avea o viaţă de sfinţenie, încât şi animalele sălbatice ascultau de el; de multe ori cobora la mănăstirea Vorona iarna desculţ, şi doi lupi îl însoţeau pe drum, îl aşteptau şi făceau drumul iarăşi împreună la întoarcere. În anul septembrie 1910, ieromonahul Veniamin Constantinescul a fost propus şi a ocupat funcţia de stareţ al mănăstirii Vorona, dar pentru puţin timp, deoarece iubea liniştea şi pustia Sihăstriei. Este suficient să spunem că l-a cunoscut personal pe PS Arhiereu Chesarie Sinadon, de la care de multe ori a primit sfaturi duhovniceşti şi hirotonia în diacon şi preot.

Schimonahul Vladimir Machidon - Dintr-un pomelnic al mănăstirii citim: „Acest pomelnic este al robului lui Dumnezeu, Vladimir schimonah Machidon, ce au împodobit această sfântă sihăstrie din ascultare, au zugrăvit catapeteasma, zidul cum se vede şi alte lucruri”. Pictura a fost începută în 1861 şi s-a terminat la 10 mai 1876, pe cînd el avea vîrsta de 100 de ani.
Lucrările rămase de la el se caracterizează printr-o concepţie originală, abătându-se oarecum de la respectarea unor tradiţii în ce priveşte portretul cu subiect religios. La Sihăstria Voronei se află, în faţa catapetesmei, icoana Maicii Domnului cu Fiul ei Iisus, pictat de călugăr, dar nu ţinut în braţe, ci de mână, cu picioarele pe pământ. Este singura icoană de acest fel din ţară. Tot el a sculptat şi catapeteasma bisericii Buna Vestire.


[Gradient]
Protosinghel Ghedeon Verenciuc
Protosinghel Ghedeon Verenciuc (1887-1947) -
Cei ce l-au cunoscut îndeaproape au fost de părere că poate fi socotit, pe bună dreptate, ultimul sihastru de pe meleagurile botoşănene, înaintea lui fiind şi alţii, mulţi la număr, cei mai mulţi intraţi în anonimat. Şi cum să nu-l asemeni cu un cuvios pustnic când credincioşii ajunşi la Sihăstria din codrii Voronei dădeau peste un adevărat monah, cu culionul pe cap, îmbrăcat cu o rasă groasă, cafenie, croită mănăstireşte până în pământ, roasă de scurgerea anilor, ce acoperea un trup aproape mumificat. Picioarele lui n-au cunoscut încălţămintea decât atunci când crăpau de ger ouăle corbilor din pădurea din preajmă. Înzestrat de Dumnezeu cu o voce pizmuită de mulţi clerici şi cu darul elocinţei, a fost chemat încă din primii ani de monahism de Mitropolitul Pimen Georgescu(1909 – 1933) să slujească la ctitoria lui Iosif Naniescu, Biserica Mitropolitană din Iaşi. Un fapt rar, desigur: din codrii Voronei, direct la Mitropolia Moldovei (1915-1920)! Acolo nu s-a acomodat, nu s-a simţit bine. Timpul petrecut acolo i s-a părut o veşnicie şi a făcut cale întoarsă pentru a urma rânduiala pravilei.
Ultimul sihastru” a trecut pentru puţin timp pe la mănăstirea Agafton, în 1929 fiind aici ieromonah.
Cea mai mare parte a vieţii sale şi-a petrecut-o la Sihăstria Voronei, unde a fost stareţ un sfert de veac (1920-1945). Aici şi-a căpătat denumirea de sihastru datorită felului cum şi-a dus la bun sfârşit menirea sa de slujitor al lui Dumnezeu.
El este cel care în Duminica Tomei  a anului 1928, a primit ca novice (frate de mănăstire) , la vîrsta de numai 14 ani, pe fratele Toader Arăpaşu din Tocilenii Botoşaniului, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în funcţie din anul 1986.
A trecut la cele veşnice în iarna anului 1947, după o grea suferinţă produsă de o boală necruţătoare – tifos exantematic. Trupul său şi-a găsit odihna în pământul din poiana Sihăstriei, pe care a iubit-o şi a slujit-o atât de mult.


Protosinghelul Sava Iftode (1914 – 2001) cel ce a fost egumen în anii grei de după război  - 1947-1959 -  până când mănăstirile şi schiturile au fost închise şi desfiinţate .
Între anii 1959-1968, schitul a fost închis ca urmare a Decretului nr. 410/1959. Acest spaţiu a fost folosit, începând cu anul 1962, odată cu înfiinţarea CAP Oneaga, adăpost pentru oi. La deschiderea sa din anul 1969, construcţiile se aflau într-o stare accentuată de degradare. Prin truda egumenului protosinghel Ghenadie Verenciuc (1968-1972), s-au făcut unele reparaţii.       
Între anii 1973 – 1991 egumen a fost ieromonahul Visarion Pâşnei.
În anul 1991 schitul Sihăstria Voronei, a fost ridicat la rangul de mănăstire. Stareţ a fost numit P. Cuv. Protos. Ghedeon –Huţanaşu.

Muzeul mănăstirii adăposteşte o colecţie de cărţi de cult în limba română scrise în alfabet chirilic tipărite în perioada anilor 1830 – 1865; actul original ce atestă dezgroparea  moaştelor Cuviosului Onufrie pe 9 mai 1846, în prezenţa domnitorului Moldovei Mihail Sturdza; copie după Tomosul Sfântului Sinod pentru proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Onufrie.